CUVINTE UCISE

Dincolo de cuvinte este esenţa, atunci de ce să ne chinuim sufletele

Cu zgomotele noastre infernale ?, şi totuşi limbajul este poarta spre ceilalţi

Cuvintele zidesc o lume necunoscută necuvântătoarelor, o lume problematică

Natura nu îşi este sieşi suficientă fără o minte care să o perceapă

Cuvintele sunt cele care exprimă frumuseţea lumii noastre înconjurătoare

Dar ele ucid în acelaşi Timp, pot sugruma sufletul lumii prin necuviinţă.

Se dovedeşte că totul poartă în sine o eternă dualitate, fiinţa însăşi

Pare a fi androgină, complementaritatea contrariilor fiind esenţa sa.

Există un limbaj sacru al naturii şi un limbaj propriu numai nouă oamenilor

Atunci când cele două limbaje sunt în deplină armonie abia atunci se face auzit

Dumnezeu, muzica sferelor şi limbajul fiinţelor raţionale redau împreună

Simfonia eternităţii, armonia universului fiind cântecul Fiinţei de Lumină.

Atunci, încetaţi să ucideţi prin cuvinte fără rost, prin urlete care sfâşie divinul

Opriţi spectacolul decăderii noastre oglindit în limbajul desacralizat folosit

De cei mai mulţi dintre noi, nu mai faceţi din zbieretele voastre o falsă muzică

Mai bine ucideţi cuvintele în voi înşivă, şi din nerostirea lor faceţi o taină

Ascunsă în sufletul vostru taina cea mare va da în cele din urmă rod

Şi din cuvintele de ocară ucise odinioară se vor naşte vorbele pline de duh şi înţelepciune ale unei vieţi viitoare.

Robert TRIF – din Volumul " Triumfătorul "

DACĂ TOTUL AR TĂCEA…

Dacă totul în jurul nostru ar tăcea atunci am fi cu toţii morţi

Îngroziţi de singurătatea ce ne-ar cuprinde sufletele ne-am prăbuşi

Disperaţi în ţărâna din care se spune c-am fi plămădiţi,

Dar natura e plină de viaţă şi nicicând nu va putea fi redusă la tăcere

Chiar dacă sunt destui care-i pregătesc pieirea prin acte necugetate.

Dacă am fi asemenea copiilor am asculta glasul naturii care ne-nconjoară

Cu blândeţe, să ne reîntoarcem la sânul mamei noastre primordiale

Să-i ascultăm muzica, să-i ştergem obrajii de lacrimi, să-i mângâiem coapsele

Să ne purtăm cu tandreţe cu ea, căci natura are o fire foarte sensibilă.

Pentru cel care ştie să asculte, natura are uimitoare secrete, minuni indescriptibile

Poveştile copilăriei noastre sunt reale, trebuie doar să credem cu tărie în ele

Şi vom cunoaşte misterele lumii şi toate tainele ascunse în sânul naturii.

Dacă poeţii nu ne-ar încânta sufletele cu tainica şi misterioasa lor artă

Cine ne-ar mai putea vorbi cu atâta har şi pasiune despre iubire şi frumos ?

Minunea creaţiei ar rămâne doar vorbă în vânt fără cuvintele poeţilor

Fără imnurile de slavă adresate spiritului etern de către trilurile păsărelelor

Îngemănate într-o desăvârşită comuniune cu cântecele poeţilor cum am mai trăi ?

Dacă nu am putea asculta muzica sferelor, dacă aştri nu ar lumina cerul cum ar fi ?

Totul în jurul nostru cântă, vai de cei care nu pot auzi muzica divină a Totului

Şi mai rău e când încercăm să distrugem armonia sunetelor divine din ignoranţă

Sau când vrem să înlocuim armonia cu propriile noastre partituri, zgomote infernale

Şi fără de sens, dar parcă tot mai rău e dacă totul ar tăcea, atunci ne-am risipi în neant

Tăcerea ar cuprinde lumea şi tot ce-i în ea s-ar transforma din fiinţă în nefiinţă

Aţi ascultat vreodată muzica tăcerii, aţi cunoscut vreodată abisurile neantului ?

Atunci sunteţi fericiţi, căci sunteţi salvaţi, nimicul nu va cuprins sufletele topindu-le

În nemişcare, ascultaţi limbajul pământului şi muzica celestă, căci dacă totul ar tăcea…

Robert TRIF – din Volumul " Triumfătorul "

Destine 2.2

Partea a doua a aceleasi emisiuni, acum ma vad nevoit sa aduc in discutie cateva precizari, referitoare la ultima carte dintre cele trei, care alcatuiesc “Inaltimi si Abis”, si anume, volumul de incheiere, “Paradoxul de a fi Roman”.

Prima parte a volumului "Paradoxul de a fi Roman", trateaza viziunea mea asupra crudei realitati postdecembriste, unii vor spune ca este falsa,
prea dura sau exagerata.

Totusi este o viziune personala, accept orice fel de critici, nu sunt detinatorul adevarului, doar un observator al realitatii, fiecare poate si chiar trebuie sa aiba orice alta imagine asupra realitatii.
Suntem fiinte rationale libere sa gandim si sa simtim diferit, unitatea in diversitate este esentiala.

Pentru a clarifica putin lucrurile, vreau sa spun din capul locului ca-mi iubesc poporul, asa cum l-a lasat D-zeu pe aceste frumoase meleaguri.
Aceste poeme nu sunt scrise pentru a aduce prejudicii morale sau de alt fel poporului roman.Sunt doar semnale de alarma, venite din strafundul fiintei mele, ele sunt scrise din prea multa iubire si din ardoarea cu care-mi respect strabunii, datinile, traditia.

Trebuie insa sa privim adevarul drept in fata, fara frica si fara resentimente, pentru a putea indrepta situatia mizera de dupa ‘89.
Sa avem puterea sa recunoastem lucrurile mai putin bune, pentru a putea sa ne indreptam relele.
Sa dea Dumnezeu sa avem puterea de a trece dincolo de ele, si sa renastem iarasi mai buni, mai impliniti, mai luminosi.

Partea a doua a volumului, incearca  sa  gaseasca  solutii la problemele infatisate in primele poeme, din pacate, aceasta parte secunda este neterminata. Asta nu inseamna ca ea nu va continua, pe moment insa atit a putut ea cuprinde, lasand deschisa calea spre o viitoare reconsiderare a valorilor spirituale romanesti.

Orice critica trebuie sa fie constructiva, creatoare si nu defaimatoare doar de dragul de a atrage atentia.
Critica adevarata trebuie sa fie insotita si de solutii, sa nu fie doar o simpla insirurire de metehne, jigniri sau atacuri personale.
E usor sa darami, sa demolezi si mult mai greu sa construiesti, sa fim dar noii arhitecti ai unei lumi mai bune.

Destine 2.1

Va prezint astazi, prima parte din cel de-al doilea ciclu de emisiuni TV, intitulate “Destine “, emisiune realizata de postul de televiziune locala TV Parang, odata cu aparitia cartii “Inaltimi si Abis”.

Probabil, pentru cei mai multi dintre dvs., aceasta emisiune nu va reprezenta mare lucru, ma simt nevoit sa repet din nou, aceste emisiuni nu au fost deloc pregatite, fara sa fie stabilita o tematica clara, singurul scop a fost acela de a face cunoscuta aparitia acelor carti.

Deci, nu va asteptati sa fie ceva nemaipomenit, nemaiauzit, ganditi-va la ea doar ca o prezentare de carte, caci in fond asta a si fost.

Va multumesc pentru intelegere si va urez vizionare placuta.

TRIUMFĂTORUL

Răsună jalnic şi crud glasul lui Zarathustra peste ninsele vremuri

Toţi zeii sunt căzuţi pradă iluziilor scornite de minţile lor bolnave

Doar umbra sfâşietoare a morţii tronează peste mormane de cadavre

Şi doar cel ce cu puterea spiritului său a înfrânt spaimele ancestrale

Ale unei lumi decăzute, supremul biruitor al trecerii timpului rămâne

Veşnic prezent, solitar printr-o lume căzută în uitare şi devenită fărâme

El este singurul spirit capabil să ne trezească din amorţeală, singurul

Care ne poate călăuzi paşii spre sublimul tăcut al eternului Spirit.

Fii-va cineva să-i asculte glasul, vom avea înţelepciunea să-i desluşim spusele ?

Vom avea tăria să-i urmăm calea, curajul şi răbdarea de-ai asculta mesajul ?

Sau ne vom pierde din nou în faţa luminii cea pure a eternităţii şi vieţii

Şi vom prefera întunericul cuibărit cu străşnicie în pătimaşul nostru suflet,

Ca de atâtea ori vom refuza să ascultăm vocea caldă dar aspră a nemuririi

Gârboviţi de patimi, schimonosiţi de miriadele de chipuri ale trecătoarelor

Noastre măşti, vom renunţa la chipul divinului din noi pentru o clipă de linişte

Înşelătoare şi tragică linişte, căci spiritul înseamnă luptă şi nelinişte, căutare

Şi veşnică transformare, restul este doar falsitate şi crudă amăgire.

Oare când vom învăţa că adevărata eliberare înseamnă jertfă şi suferinţă

Şi nu fuga din calea vieţii, ignoranţa şi laşitatea fiind singurii noştri vrăjmaşi ?

Suntem liberi atâta timp cât vrem acest lucru, restul este doar iluzie altoită

Cu neruşinare peste vieţile noastre de către fiinţe mânate de meschine interese

Orbite de egoismul lor crud şi absurd în acelaşi timp, ei sunt cei care cu neruşinare

Ne-au furat libertatea ademenindu-ne cu legi scornite de minţile lor bolnave.

Când vom învăţa să fim responsabili de faptele noastre vom înţelege pe deplin

Ce înseamnă să fim liberi cu-adevărat, şi atunci nimeni nu ne va putea ademeni

Cugetul cu palide iluzii, liberi pentru totdeauna vom fi stăpânii destinelor noastre

Triumfători asupra nemiloaselor şi odioaselor noastre spaime vom deveni nemuritori.

Vom avea curajul şi curăţenia unui suflet de copil, cunoaşterea şi înţelepciunea unui

Bătrân, inima ne va fi veşnic tânără iar mintea deschisă spre nemărginire

Pătrunşi de lumina spiritului vom fi devenit noi înşine făclii ale speranţei

Aprinse pese întunericul din lume, luminând hăurile universului cu sufletele noastre.

Dar cine este acest misterios peregrin spre Absolut care cu atingerea sa poate schimba

Destine, care prin glasul său hotărât poate mişca sufletele trezindu-le la viaţă ?

Este însăşi spiritul lui Dumnezeu sădit în sânul fiinţei noastră încă de la naştere

Dar adormit de feluritele noastre obiceiuri şi metehne, el este acolo în fiecare din noi

Şi aşteaptă din partea noastră doar o clipă de luciditate pentru a-şi face simţită prezenţa

El nu face altceva decât să vibreze în adâncul sufletului, ascultaţi aşadar glasul său duios

Care exprimă iubirea eternă şi cuvintele ziditoare de universuri : Fiţi voi înşivă !.

Robert TRIF – din Volumul " Triumfătorul "

PLÂNGÂND PE SATAN

 

Peregrin pe abruptele cărări ale Absolutului, în mod inevitabil

Te loveşti de cel care ne-a eliberat de ignoranţă, prinţul tenebrelor

Duhul necurat al prăpăstioaselor noastre cugete, eterna întrebare

Spiritul îndoielilor şi artizanul minciunilor, veşnicul neliniştit – Satan.

Universul întreg îi simte răsuflarea, căci fără de el totul ar fi static

Mişcarea există datorită prezenţei sale printre particulele elementare

Neobosit călător, acest ins solitar pare un biet Sisif, veşnic condamnat

Să-şi poarte povara, oamenii fiind singurele fiinţe care îi înţeleg zbuciumul.

Însă el nu poate fi iubit, cel mult dorit, dar şi atunci condamnat la distrugere

Căci tot ce atinge cu fiinţa-i întunecată se transformă în praf şi pulbere

Toate descoperirile sale, toate misterele pier odată ce-au fost dezvăluite

Şi totul reîncepe din nou, iar şi iar la nesfârşit, dincolo de eternitate,

Pentru el nu există iluzia numită timp, răstignit pe crucea tainică a ignoranţei

Satan pare o victimă a mândriei şi slavei deşarte, transformat din călău în victimă

Pentru singura vină, singura sublimă dorinţă, de a fi propriul său călăuzitor.

Artist desăvârşit în arta întrebărilor fără de răspuns, filosof al cruntei disperări

Răbdător ucenic al decăderii morale şi maestru în arta ratărilor, eternul revoltat

Nihilist până în măduva oaselor, se zbate între viaţă şi moarte fără să poată

Aproba odată în viaţă, măcar cu un simplu gest, negându-se până şi pe sine

Devine neant, cuprins de beţia propriei îndumnezeiri devine vidul suprem

Iluzia supremă, lovit de daimonul nebuniei înlocuieşte pe Dumnezeu cu Sinele

Şi astfel devine fiinţa veşnic pierdută în propriile-i iluzii, dincolo de Purul Adevăr …

Omul, această făptură plăpândă, zămislită din împreunarea energiilor celor doi Demiurgi, Satana şi bunul Dumnezeu, trebuie să aleagă între cunoaştere şi inocenţă

Între simplitate şi paradox, între o fericire searbădă şi o tristeţe melancolică.

Plângându-şi soarta, Omul descoperă că nefericirea-i nu este singulară, că în tot

Universul viaţa se zbate între lumină şi întuneric, odihnindu-se pentru o clipă

Adormit în tainicul vis al Creatorului, Omul, plângând pe Satan realizează misterul

Creaţiei, misterul dualităţii universale, Dumnezeu şi Satan sunt două chipuri ale

Uneia şi aceleaşi fiinţe, Abraxasul nemuririi noastre, infinitul finitudinii noastre.

Robert TRIF – din Volumul " Triumfătorul "

ILUZIE ŞI AMĂGIRE

 

Multe sunt drogurile cu care ne hrănim iluziile, dornici de noi experienţe

Suntem dispuşi la orice sacrificiu pentru alungarea adevăratei realităţi

Însăşi singurătatea în care ne afundăm cu cerbicie nu este decât o dulce ispită.

Prea obişnuiţi cu măştile scornite de firea noastră schimbătoare

Uităm care este eul nostru lăuntric, sub diferite chipuri înşelătoare

Stă ascunsă însăşi esenţa fiinţei noastre, care uneori răbufneşte când

Ne aşteptăm mai puţin, dar chipul divinului din noi, sămânţa de lumină

Celestă, trebuie ţinută sub obroc cu orice chip, ne este ruşine de adevărata

Înfăţişare, care diferă enorm de hidoasele măşti iluzorice cu care ne împănăm.

De unde oară această aplecare spre iluzie şi frica de realitatea fiinţei de lumină ?

Cum e posibilă metamorfozarea eului nostru sub nenumărate şi stranii înfăţişări ?

Există eterna scuză a instinctului de autoapărare, apărare în faţa cui ?

Chipurile în faţa societăţii, suntem astfel cu toţii sihaştrii unei lumi de carton.

Cu fiecare mască adăugată eului lăuntric, ne depărtăm tot mai mult de esenţă

De spiritul divin din noi, în fapt asemănarea cu acei călugări care fug de lume

În speranţa că vor găsi imaginea pierdută a Dumnezeului din noi în pustietate,

Este izbitoare, la fel şi noi ne ascundem eul din faţa lumii şi credem în false chipuri

Până la urmă cufundaţi în multitudinea iluzoricelor măşti vom uita care ne este

Adevăratul chip, nu vom mai putea distinge cu claritate originalul de falsurile jocului

Acesta primejdios al purtatului măştilor, devenit un hallowen înfiorător şi jalnic.

Ascunderea în faţa realităţii, laşitatea de care dăm dovadă este o boală gravă care

Pe zi ce trece ne macină sufletele, şi asta începând cu izgonirea din rai când cuplul

Edenic de după căderea în păcat se ruşina la vederea adevărului etern, încercând

Probabil pentru prima oară în istoria umanităţii decăzute, să fugă de chipul creatorului.

Asumarea realităţii presupune curaj şi hotărâre, calităţi de care omul de ieri şi de azi

Se pare că duce o acută lipsă, fuga de responsabilitatea faptelor sale este adevăratul

Şi singurul păcat de care se face vinovată stirpea umană odată cu Adam, restul este

Fantezie născocită de minţi bolnave, slăbiciunea de care dă dovadă omul în faţa

Amăgirii scornite de diavol aceasta este, aruncarea răspunderii pentru faptele sale

În spatele unei divinităţii blânde şi iertătoare, sau învinuirea şarpelui pentru neputinţa

Propriei persoane, suntem mai perfizi decât orice diavol care ar putea exista.

Însuşi Mântuitorul devine neputincios în faţa unor suflete meschine care trişează mereu

Până când vom accepta să ne schilodim sufletul cu amăgiri efemere nu vom putea

Să devenim părtaşi la nunta spiritului, nu vom putea vibra în armonia comuniunii hristice,

Vom putrezi asemenea trupului de carne, vom pieri ca nişte hoituri în neantul nefiinţei

De ce trebuie să alegem întunericul nefiinţei noastre, când o întreagă eternitate ne aşteaptă

Cu braţele deschise, pentru a ne adăpa la izvorul fericirii veşnice şi a ne scufunda în lumină ?

Robert TRIF – din Volumul " Triumfătorul "

DULCE ISPITĂ

 

Şi eu ca mulţi alţi ucenici ai neputinţei mi-am găsit pacea sufletului

Închinând imnuri de slava zeului Bacchus, gustând din aromele ispititoare

Alcătuite cu bun gust de zurbagiul zeu, plutind purtat de aburii alcoolului

Dincolo de mine, acolo unde în mod obişnuit nu eram în stare să ajung.

Beţia poate produce acea detaşare râvnită de sufletul doritor de a se hrăni din nemurire,

Adormirea instinctelor primare şi trecerea noastră în pragul unei noi fiinţări

Desigur, pentru cei nepregătiţi spiritual, zeul bahic constituie o ameninţare pentru

Bietele lor făpturi, lăsându-se subjugaţi de iluziile născocitoare ale zeului pot decădea

În cele mai jalnice chipuri cu putinţă, există o adevărată artă a beţiei care trebuie Însuşită,

altfel vom cădea pradă mâniei, lipsiţi de înţelegerea realităţii vom ateriza în Cel mai crud şi mai nefast imperiu, imperiul dezlănţuirii poftelor trupeşti şi tuturor

Celorlalte patimi, care ne vor înlănţui sufletul pentru o întreagă veşnicie, în chingile Iluziei,

pentru cei iniţiaţi în tainele bahice există o desfătare a simţurilor dincolo de Cuvinte, o pierdere a eului în oceanul nesfârşit al eternităţii,

cufundarea în adâncurile Adevăratei realităţi, având totodată privilegiul cunoaşterii nemijlocite a divinului joc

Cosmic în toată plenitudinea şi splendoarea sa.

Adevăraţii artişti şi mistici cunosc sentimentul pierderii eului lor lăuntric în zarea nemărginirii,

beţia extatică a redevenirii Noastre ca fiinţe plenare, renaşterea din nou în sânul luminii celei veşnice a dumnezeirii.

Robert TRIF – din Volumul " Triumfătorul "

RENUNŢARE

 

Am renunţat la zeii noştri din vechime şi-am pierdut

Noţiunea libertăţii, am câştigat în schimb trufia de-a fi veşnici

În moarte evident, căci neantul ne urmăreşte pas cu pas

Dincolo de orice încercare, Diavolul ne este singurul prieten

Doar el ne mai poate răbda trecerea prin monstruoasa lume

Privirile noastre rătăcite nu mai suportă imaginile propriului eu

Oglindit în apele tulburi şi urât mirositoare ale unui intelect devenit infect.

Stafia din Iudeea ne poartă surâzătoare poverile, putregaiul şi veninul, iar noi,

Zilnic coborâtori din neant, vom culege doar roadele semănate de alţii, căci

Furtuna din suflete ne-a răscolit simţurile, devenite simple instrumente ale plăcerii.

Dar nu, nu recunoaştem ruşinea de-a fi devenit jalnice cadavre vii

Închinători la zeu străin, pierduţi pe veci din urna timpului

Vom schimba libertatea pe nimic, pe oarbe şi palide-amăgiri.

Din păcate, cel venit să ne-aducă suprema eliberare de sub jugul tiranic

Al sorţii, nu şi-a onorat promisiunea, am fost aruncaţi în robia

Cea mai cruntă, în numele unei false iubiri, haosul şi anarhia

Rezultate sunt noii idoli ai tragicei şi-odioase-i noastre istorii.

Cine îşi uită zeii, blestemaţi vor fi pentru totdeauna, indiferent de motivul invocat,

Vor purta de-a pururi prin veacuri stigmatele trădării, căci fără milă fi-vor

Jertfiţi pe altarele ignoranţei, coborâtori din basmele uitării, ocnaşi indiferenţei

Năluci plăpânde tremurând de ancestrala frică, chipuri de stârv

Mustind de putregaiuri, într-un târziu vândute la loteria mântuirii de-un zeu nebun.

Recolta cea bogată de suflete pierdute în numele celui viclean

Se va dezvălui slutelor noastre făpturi rânjind sarcastic şi batjocoritor

Şi-ncununaţi cu laurii solemnei admiraţii de sine vom silui chiar Adevărul

Să poarte pecetea mândrei noastre reuşite, iar peste Universuri stăpână

Suprema minciună îşi va purta cu semeţie însemnele trudnicei renunţări.

Adevărul devenit simplă iluzie, dreptatea oferită celor puternici

Iată ce-am câştigat în schimbul oarbei credinţe,

Spectrul înfiorător al iadului naşte ilaritate într-o lume

Devenită ea însăşi cel mai cumplit iad posibil, scena celor mai terifiante

Întâmplări, Adam în chingile lui Satan răsuflă de-acum uşurat

Misiunea sa a fost îndeplinită, iar rezultatul este cel care se vede

Şi din nefericire nu putem interveni, deoarece uscăciunea ne-a cuprins inimile

Focul păcatului a stors până la completa epuizare ultima picătură de suflet

Pe care am păstrat-o pentru ultima încleştare cu demonul,

Deveniţi hoituri fără vlagă vom putrezi în curând pe străzile

Pavate cu osârdie de truditori ai celui viclean, străinul din umbră.

Lumina, prinsă cu străşnicie în laţul dibaci întins peste hotarele nemărginirii

De către hainul întuneric al necunoaşterii noastre, asemenea unei găuri negre

Schingiuită de vie, siluită să se închine umbrelor eternei nopţi

Va aştepta o eternitate sămânţa demiurgică, ziditoare de spaţii

În speranţa clipei din urmă, clipa Cuvântului ieşit din baierele tăcerii.

Şi-atunci în chinurile facerii, născut din moarte, Noul Adam va rupe cercul

Ignoranţei, astfel că intelectul domesticit prin lungi asceze va scormonii imensitatea

Iar miracolul şi straniul sentiment vor colinda din nou liberi aşteptând

Până când va veni Eliberatorul, cel fără dorinţă şi fără de chip

Dar tocmai de aceea luptătorul neînfricat al ispitelor cereşti, Călătorul

Care va schimba faţa întregului Univers într-o temerară încercare

De zidire a unei lumi noi, asemenea unei pietre filosofale aţintite spre Cer.

Cuprinşi de îndoială, îngerii, temători, vor devenii şi ei oameni, iar zeii

Cântând voioşi ziua regăsirii, vor aduce şi ei prinos de recunoştinţă triumfătorului

Supremului eliberator al unei divinităţi căzute sub robia propriilor iluzii.

Adio, vom spune fericirii veşnice, iluzia supremă de odinioară

Acum vom trăi libertatea de-a fi noi înşine, fără intervenţii străine

De cugetul nostru, vom trăi în sfârşit asemenea lui Dumnezeu.

Robert TRIF – din Volumul " Triumfătorul "

ETERNUL ADAM

 

Visurile s-au născut din lacrimi şi durere, din lupta cu sine

Omul a născocit frumuseţi ispititoare, libertatea fiindu-i dreaptă

Călăuză spre nemurire. Suntem pe veci îndatoraţi lui Adam

Pentru curajul nebun şi curiozitatea de care a dat dovadă

Abia odată cu nesăbuita-i îndrăzneala s-a născut Omul,

Iată aşadar tâlcul poveştilor bogomile, în care naşterea minunatei

Făpturi-Omul, este pusă în seama lui Satana şi a bunului Dumnezeu.

Câtă înţelepciune în judecata ciudatelor secte gnostice şi cât adevăr

Dar fără înţelegerea deplină a acestor stranii semnificaţii, oricât

Ne vom strădui, nu vom înţelege enigma sufletului omenesc

Şi dilema în care s-a aflat Creatorul în momentul creaţiei…

Adam a ales pentru noi toţi, în numele nostru, dar a ales paradoxul

Când putea să se mulţumească cu simplitatea şi inocenţa

În detrimentul blândeţii copilăriei el a ales suferinţele maturităţii.

Copilăria pierdută va fi pe veci visul de aur al unei omeniri obosite

Hrănite destul cu iluziile unei libertăţi împovărătoare,

Singura vină a nefericitului Adam, dacă o putem numi aşa, este visarea

Cutezanţa de-a privi nemurirea din lăuntrul fiinţei sale

Dorul şi visarea îi va purta paşii spre nemărginire, trecând prin abis

Împleticindu-se în mocirla deznădejdii, purtându-şi cu semeţie poverile

Omul se va înnobila în cele din urmă, iar universul întreg va cânta biruinţa

Supremă, unica fiinţă eternizată în devenire, Omul-Dumnezeu…

Mesajul Noului Adam, către eternul Adam acesta este: fiţi voi înşivă

Şi veţi moştenii universul, odată cu răstignirea de pe Golgota

Dumnezeu a înţeles ce înseamnă să fii Om, datoria noastră acum

Şi pentru totdeauna e să înţelegem Dumnezeirea în toată splendoarea sa

Să o recunoaştem în noi înşine şi-n jurul nostru, dincolo de dualitate…

Robert TRIF – din Volumul " Triumfătorul "